Îmi aduc aminte, în facultate, nu doar că aveam vaga impresie că înțeleg designul, dar într-un fel aveam și o încredere oarbă că știu ce fac. Eram ignorant și încrezător, dar acum, după ce am ajuns să dedic toți acești ani muncii în domeniul designului grafic, mă trezesc că am din ce în ce mai multe nedumeriri și nesiguranțe. Ceea ce credeam cândva că este o muncă ce are însemnătate și multă valoare în societate, acum mi se pare că devine, încet-încet, irelevantă.
Am abordat o serie de gânduri și de idei pe care am încercat să le articulez în rândurile de mai jos. În căutarea mea am găsit și alți designeri și autori care nu doar că se confruntă cu aceeași disonanță între imaginea de sine și realitate, dar au și explicat mult mai bine lucruri pe care eu doar le intuiam.
Vă invit să lecturați, să meditați și să reflectați asupra celor discutate. Vă las și un playlist de Spotify care să vă animeze timpul petrecut citind, sau care să vă aducă inspirație în procesul de creație. Mulțumesc!
WHEN DESIGN DOESN’T FEEL MEANINGFUL ANYMORE
Why Designers Say They Love What They Do... But Don’t
Lumea designului, cultura designului, trece printr-o criză de identitate, sau cel puțin așa simt eu, ca simplu practician. Designul de astăzi este, inevitabil, o reflecție a prototipului de viață pe care îl ducem. „Liberi și deschiși oportunităților” nu înseamnă altceva decât vulnerabilitate, instabilitate atât emoțională, cât și financiară, și, nu în ultimul rând, o serie îndelungată de greșeli și proiecte ratate.
Proiectele fie sunt uitate, fie ne pierdem interesul pentru ele, fie cădem în lene, procrastinare sau, pur și simplu, dăm greș. Pentru că nu orice idee este relevantă sau suficient de bună pentru a fi dusă până la capăt. Viața nu se mai simte ca un parcurs coerent, ci ca o succesiune lungă de propuneri și concepte.
Ori am crescut cu ideea că designul reprezintă o putere, o formă de a crea impact și valoare, ori percepția noastră a fost greșită în a judeca ce înseamnă lucrurile cu adevărat. Când am început să lucrez ca graphic designer, aveam speranța că voi reuși să creez lucruri importante, să schimb ideologii. Credeam în puterea expresivității artistice în design.
Deși acea flacără olimpică s-a stins, iar acum mai sunt doar niște cărbuni mocniți care se agață disperat de speranța că voi ajunge, cândva, să îmi folosesc mintea și talentul pentru a face lucruri "importante", nu pot decât să mă observ cum îmi pierd, treptat, credința în design. Ca un preot care cântă slujba, dar nu mai crede. Cred că undeva, toți cei care ne dorim ca munca noastră să aibă însemnătate ajungem, inevitabil, să facem compromisul de a ne vinde talentul pentru a contribui la construirea unui sistem care contravine valorilor noastre de la bun început. De aici vine distanțarea sau separarea identității personale de cea profesională.
În cursurile de design, dar și în exemplele marilor designeri, ajungem să credem în promisiunea că vom face, cândva, acea muncă „care contează”. Între timp, ne lovim de trivialitățile și realitățile care reflectă altceva. Designerii își exprimă această nemulțumire prin meme-uri, prin ironie, dar și printr-un soi de detașare față de munca lor. O nepăsare în fața unei promisiuni care nu a fost ținută.
De la „munca mea are un impact asupra societății” la „fă logoul mai mare”, de la bannere de prost gust la o grămadă de deșeu vizual care umple atât spațiul virtual, cât și pe cel public. Mesaje banale, „cringe”, iar intenția din spatele designului, de multe ori, este una de manipulare publică. Iar asta atrage după sine o formă de vinovăție.
Așa ajunge experiența de creativ să se manifeste ca o dualitate a personalității, care atrage după sine majoritatea problemelor pe care designerii le abordează in glumă, discuții pe forumuri, grupuri și alte forme de socializare. E o nemulțumire greu de exprimat, deoarece munca de graphic designer, din punctul de vedere al societății, dar și al designerului însuși, e considerată o muncă „ușoară”, care nu implică riscuri prea mari, nu te expune la pericole și nu presupune forme severe de responsabilitate. Munca noastră este direct legată de nivelul de implicare emoțională și intelectuală, iar abuzul e psihologic.
We all love what we do. Și pe bună dreptate, însă iubim o imagine ideală a designului, o lume în care puterea persuasiunii prin comunicarea vizuală are un impact etic și estetic.
But we hate what we become. Constrânși și compromiși în rolurile noastre de designeri, încurajați spre muncă mediocră și, inevitabil, înstrăinați de un ideal în care credem tot mai puțin. Expresia noastră devine acră și monotonă, adoptăm sisteme și forme de a executa munca care devine repetitivă, iar expresia creativă pare să se stingă atunci când suntem confruntați cu cifre, studii și date. Designul își pierde puterea și se transformă dintr-o forță creativă într-o putere de justificare a datelor. Nu mai facem ordine în haos, ci doar îl descriem.
Frustrarea creativă este una din problemele cele mai comune în lumea designerilor, însă e în același timp cea mai tabu și cea mai puțin discutată. Și asta este din cauza adoptării acestui discurs care transformă dezamăgirea în umor pasiv-agresiv, în contrast cu linked’ismele care fac o propagandă excesivă a pozitivității în discursul despre design și pun într-o lumină pozitivă inclusiv formele de automatizare în procesul creativ: generatoare de logo, AI — lucruri care, deși prezentate optimist, nu fac decât să scadă și mai mult credința în acest domeniu.
Și atunci, cum altfel să îți exprimi nemulțumirea?
IT’S A GOOD START... TO AN IDENTITY CRISIS
I used to be a designer like you, until I got a feedback in the knee.
Nu putem să nu observăm că suntem sub o formă de exploatare în care munca noastră este folosită pentru a genera profit și nu pentru a aduce schimbare în bine sau progres. Ajungem să ne folosim talentul pentru a manipula consumatorii, iar asta înseamnă participare activă într-un sistem pe care îl disprețuim profund. Noi, ca designeri, am monetizat acea pasiune și acel ideal pentru a contribui la un sistem în care nu regăsim valori comune. Am fost educați și crescuți într-un fel, ca mai târziu să ne găsim în situația în care compromisul e singura formă de semivaloare în care să ne regăsim.
Am fost învățați să simțim profund, să creăm cu sens, să credem în munca noastră care poate schimba ceva. Iar acum, prea mulți dintre noi se trezesc într-un sistem care valorizează imaginea, nu ideea. Care răsplătește conformismul, nu curajul. Care cere voce personală în portofoliu, dar obediență în livrabile.
Nevoia de a justifica permanent și de a crea bazat pe date omoară, încet dar sigur, spontaneitatea și duce la o frică de experimentare care e esențială în design. Lucrurile încep să fie supragândite, iar un simplu banner ajunge să fie o lucrare de doctorat ce abordează simbolistica, tipografia și psihologia culorilor, pentru ca puterea așa-zisă a designului să își facă treaba.
Noii veniți, sau cei interesați de o carieră în design, sunt de cele mai multe ori descurajați, fie direct de detașarea seniorilor, fie de primele experiențe negative cu clietul. Puterea expresiei personale este de cele mai multe ori suprimată, brief-urile sunt neclare, dorințele și scopul nedefinite, iar feedback-ul e ignorant. Munca creativă implică o formă de dedicație mentală, dar și spirituală, în procesul de a veni cu idei și de a crea design, însă ne vedem forțați să adoptăm o atitudine rece doar pentru a putea gestiona stresul. A big glass of Copium, please!
În articolul Why Graphic Designers Can’t Stop Joking About Hating Their Jobs, Elizabeth Godspeed abordează problema compromiterii designerului încă din prima zi.
“As students, designers are encouraged to make expressive, nuanced work, and rewarded for experimentation and personal voice. The implication, of course, is that this is what a design career will look like: meaningful, impactful, self-directed.”
“The disconnect is jarring – not because the work is beneath them, but because no one prepared them for how constrained and compromised most design jobs actually are. We trained people to care deeply and then funnelled them into environments that reward detachment. And the longer you stick around, the more disorienting the gap becomes – especially as you rise in seniority. You start doing less actual design and more yapping: pitching to stakeholders, writing brand strategy decks, performing taste. Less craft, more optics; less idealism, more cynicism.”
AUTOMATION AND THE TRANSFORMATION OF TRADITIONAL DESIGN ROLES
Pe vremuri . . .
Povestea designului începe cu mii de ani în urmă, când primii designeri erau scribii. Cei care trebuiau să creeze înregistrări, arhive și dovezi pentru o organizare economică. Documentele oficiale, cele de stat, o chitanță de vânzare-cumpărare, sunt printre cele mai vechi forme de înregistrare a informației, scrise în tăblițe de lut, de meșterii din Mesopotamia. Acestea fiind și cele mai vechi dovezi, fac loc titlului de graphic designer acestor artizani care au creat primele fonturi și sisteme de design pentru a înregistra date. Rol transmis în timp prin educație și ucenicie, ținut la loc de cinste.
Vorbim despre consistență în litera de text, layout-uri și o formă de reproducere a documentelor care era făcută exclusiv manual. Lucru mai târziu automatizat cu ajutorul presei, printului și, în prezent, publicării în digital. Această digitalizare despre care se vorbește la nivel de guvern și despre care auzim permanent. Așadar, primii noștri strămoși, care profesau ca și graphic designeri, sunt o clasă de oameni educați, alfabetizați, oameni cu carte am putea spune în adevăratul sens. Mulți dintre ei practicau copiatul de manuscrise și cărți. Manual, literă cu literă, aceștia au creat printre cele mai vechi seturi de caractere și stiluri de font. Această meserie nu era doar una valoroasă, însă implica și un statut de putere, unde în trecut doar regii și funcționarii stăpâneau scrisul și cititul.
WE, THE BEAUROCRATS
De la funcționar la funcțional
Designul grafic evolueaza si putem vorbii despre branding la nivel de guvern când discutăm arta de a crea documente. Aceste documente trebuiau și încă trebuie să aibă măsuri de securitate pentru a preveni frauda. În prima instanță, crearea unui stil anume de scris care era greu de replicat și ar fi implicat ani de antrenament pentru a scrie acele acte era îndeajuns. Pe parcurs, automatizarea a facilitat reproducerea literei de text într-un mod mult mai simplu și mai rapid, însă asta a atras după sine nevoia de a crea elemente suplimentare pentru a păstra integritatea documentelor.
În trecut, dar și în prezent, se folosesc sigilii, mărci și simboluri care reprezintă o formă de autoritate și suveranitate. Țările au logourile lor, emblemele lor, paleta de culori care e steagul, steme și multe alte elemente de design grafic care ajută la stabilirea identității unui popor. Simboluri și mărci folosite în crearea documentelor de identificare, pașapoartelor, facilitează o formă de libertate de mișcare. Banii, de la monezi până la bancnote, folosesc o multitudine de tehnici și elemente de design grafic. Modele foarte complexe și dificil de replicat, materiale combinate, modalități de print și perforații, coduri de bare, elemente secrete și multiple elemente de siguranță pentru a le face cât mai dificil de duplicat.
Johana Drucker și Emily McVarish scriu în “Graphic Design History: A Critical Guide” (2009) că “monezile sunt primele forme de design grafic produse în masă.”
Fun Fact: Primele monezi erau ștanțate cu simboluri care variau de la animale, steme de stat și alte elemente grafice, însă prima persoană care a avut o reprezentare grafică a feței pe o monedă a fost Alexandru cel Mare.
Yuval Harari scrie în “Sapiens” (2015) că “Banii sunt cel mai universal și mai eficient sistem de încredere mutuală care a fost inventat vreodată.”
În prezent, din ce în ce mai puțini bani cash sunt folosiți, iar guvernele adoptă o formă digitalizată a banilor cu ajutorul băncilor și plăților online. Joaca cu banii nu a dispărut și nici nu s-a schimbat, ci se petrece sub o altă formă, la fel ca și munca de design grafic asociată banilor, care în continuare presupune “crearea de încredere prin asociere pozitivă pentru a încuraja cheltuiala acestora.”
CÂND SIMBOLUL DEVINE CONTRACT AFECTIV
Ai carte funciară, ai parte . . .
Asocierea nu se întâmplă doar în designul grafic, unde estetica și funcționalitatea au rolul de a comunica încrederea. Odată cu apariția cardurilor bancare și adoptarea acestora de către public, companiile s-au folosit de simbolismul de „trust” asociat acestora și au produs propriul lor card de loialitate, pentru a răsplăti consumul dar și pentru a-l încuraja.
“Banii sunt esența înstrăinată a muncii și existenței omului, iar această esență străină îl domină și el o venerează.” – Karl Marx (Traducere din EN)
În cartea “CAPS LOCK: How Capitalism Took Hold of Graphic Design, and How to Escape from It”, autorul Ruben Pater spune așa: “Fiecare designer trebuie să își asume, la un moment dat, rolul de inginer. Atunci când conceptele de design trebuie planificate, organizate și executate la scară industrială, creativitatea cedează temporar în fața strategiilor care rezolvă probleme tehnice. Obiectele produse de designerul-inginer sunt grafice, diagrame, hărți, formulare, manuale și ghiduri. Instrumente indispensabile pentru guvernarea economiilor și organizarea producției industriale. Instrumente care sunt adesea considerate neutre, universale și omniprezente. Estetica lor poate fi pusă sub semnul întrebării, dar rareori și rațiunea existenței lor.” (Traducere din EN)
“Designers as engineers hold power over printed and digitally published information by using the visual and written language of authority.” (Traducere din EN)
Suntem noi, designerii grafici, niște birocrați? Munca de birocrație din trecut implicau caligrafie și forme de design mai complexe decât astăzi, unde simplele PDF-uri, redactările în software si semnăturile digitale creează o impresie de desertificare și detașare a birocrației de lumea reală. Neavând nici măcar simț estetic, aparatul administrativ devine o zonă sobră și adesea evitată de oameni, iar cei ce lucrează în aceste structuri devin la fel de sobri precum designul acestor documente.
Standardizarea sistemelor de măsurare a fost un prim pas important, însă implementarea acestor idei și crearea unei identități de autoritate, statut, control și suveranitate s-au realizat cu ajutorul manualelor. A reușit designul să ne alieneze unii de ceilalți prin apariția contractelor, certificatelor, pașapoartelor, măsurătorilor și altor forme de exercitare a puterii asupra individului și asupra relațiilor sale cu semenii?
Astăzi, articolele care ne spun că oamenii se simt tot mai singuri și tot mai deconectați unii de ceilalți sunt peste tot. Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, o rețea de socializare care avea inițial ca scop crearea de prieteni și cercuri sociale, a declarat recent (2025) că în medie oamenii au un singur prieten. Cum a reușit o platformă menită să creeze prietenii să aibă efectul opus? Simplu: transformarea platformei într-o fabrică de reclame și algoritmi care promovează conținut ce creează engagement pe termen scurt. Intenția din spate fiind, din nou, crearea de profit si nu interactiunea sociala.
Sunt multe lucruri care au facilitat și încurajat ideea unui limbaj vizual universal, devenit realitate odată cu standardizarea metodelor de producție și a formatelor. Vedem astăzi, la nivel global, infrastructuri de semnalistică rutieră, iconografie digitală, aplicații și sisteme de UI/UX folosite ca și standarde predefinite. Acestea au ca scop grăbirea proceselor de muncă și creșterea productivității.
Designul pare să fi încercat să aducă ordine în societate. Dar atunci când stabilim norme comune în producție și reprezentările devin identice, pierdem amprenta umană. Se creează și mai multă detașare între om și muncă, între om și produs. Astfel, designul care ar trebui să conecteze, ajunge să creeze separare și detașare. Funcția devine esențială, iar valorile și emoțiile se estompează.
Această comunicare vizuală eficientă, dar universală, nu spune nimic despre partea umană. O hartă oferă date, dar nu spune nimic despre cine trăiește acolo, despre echilibrul natural sau cultura locală. O diagramă arată numere, salarii, bunuri, dar nu surprinde atmosfera sau relațiile sociale. Filosofia și rolul oamenilor în contextul lor sunt de multe ori mai importante decât măsurătorile.
Designul poate avea același efect indiferent de sistem: capitalism, comunism sau politici sociale. Nicio gândire inginerească sau ordine rațională nu sunt suficiente în căutarea unui sistem social echilibrat. Ne scapă multe perspective.
BRANDOMANIE
Te uiți ca vaca la brandul nou
În primul rând, etimologia cuvântului „branding” vine de la nordicii antici care foloseau termenul „brandr”, cu sensul de a arde. Cu ajutorul unei torțe ce avea un simbol specific, aceste „logouri” erau arse în pielea animalelor pentru a marca bunul ca proprietate privată. Mai târziu, au fost folosite pentru a marca sclavii sau hoții și au devenit chiar instrumente de tortură.
Nu e departe de brandingul modern, care folosește o formă de abuz vizual și psihologic pentru a „arde” logouri și simboluri în mintea publicului prin metode de marketing și investiții enorme, pentru a crea o imagine omniprezentă a unei companii. Aceste sisteme au evoluat în ceea ce numim azi „corporate identity”.
Yuval Noah Harari scrie în Sapiens că „dimensiunea naturală maximă a unui grup unit de bârfă este de aproximativ 150 de indivizi”. Tot ceea ce depășește acest număr are nevoie de branding: logouri, simboluri, strategii, mituri și povești. Exemplele sunt religiile, uniunile, organizațiile, corporațiile și statele.
„Brandingul revelează logica violentă a capitalismului care exploatează oamenii și planeta, transformând totul într-o marfă, chiar și ființele umane.” – CAPS LOCK: How Capitalism Took Hold of Graphic Design, and How to Escape from It - Ruben Pater
Înainte de alfabetizarea populației, designul grafic era folosit prin simboluri și culori pentru a da sens lucrurilor. În Egipt, familiile regale aveau mărci de identitate vizuală, iar în Evul Mediu, cavalerii foloseau simboluri pentru a-și identifica aliații și dușmanii.
Ne place să ne lăsăm urma. Să sculptăm inițiale în copaci, să desenăm cu o creangă în nisip, să modelăm și să lăsăm în urmă cât mai multe simboluri ale existenței noastre. Este o expresie fundamentală a identității umane. Graffiti, desenele din peșteri, semnăturile pe vase de lut sau cărămizi, documentele și actele, toate sunt dovezi ale înclinației noastre spre catalogare, însemnare și construirea unei memorii vizuale a trecerii noastre prin lume. Din păcate, tocmai această nevoie de a marca existența lasă deschisă poarta brandingului. Astfel, ajungem să transformăm aproape toate aspectele vieții într-o formă sau alta de „marfă” gata de vândut.
CORPORATE IDENTITY OR POLITICAL ORDER
Na'zi, cum facem?
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite era printre puținele state rămase cu economia intactă și cu capitalismul înfloritor. Mulți designeri germani, care s-au mutat în America în acea perioadă, au continuat să producă design grafic pentru corporații. De aceea, designul corporatist împrumută nu doar elemente de brand și stil folosite în statul nazist, ci și unele idei.
Folosirea fonturilor sans-serif și a elementelor de bază ale formei a ajutat la crearea unui limbaj consistent și clar, cu scopul de a reda ideea de pace și prosperitate. Mai târziu, agenții de design și designeri prolifici precum Paul Rand, Unimark sau Chermayeff & Geismar au adoptat la rândul lor multe dintre aceste principii și au creat sistemele de brand și identitate pe care le considerăm astăzi standarde ale industriei. (Designerii acelor vremuri nu criticau capitalismul și nici nu îl percepeau ca pe ceva negativ, întrucât rareori erau mediatizate formele de exploatare sau aspectele problematice ale acestuia.) Vedem o revenire a acestei abordări, întrucât majoritatea brandurilor mari au trecut la o identitate corporatistă extrem de asemănătoare, până în punctul în care aproape toate logourile folosesc fonturi sans-serif după anul 2014.
Desigur, nu toate companiile mari se remarcă prin practici etice și morale de a face profit. Dimpotrivă, pe măsură ce trece timpul, devine tot mai clar că oamenii sunt exploatați, natura este exploatată, iar consumatorii sunt abuzați, întrucât există o presiune constantă de a vinde o supraproducție. Aceasta duce adesea la practici discutabile sau chiar ilegale. Brandingul, în unele cazuri, are intenția de a separa posesorul de produs. Astfel, companii foarte mari evită orice formă vizibilă de branding, păstrându-se discrete sau în umbră. Practica este similară cu brandurile de lux sau cele adresate unei clase sociale mult mai bogate, care preferă o estetică subtilă și intimă. De fapt, cu cât ne apropiem de clasele sociale mai defavorizate, cu atât brandingul devine mai strident.
Un alt efect negativ al acestei sistematizări a brandingului în interiorul corporațiilor este pierderea individualității celui care lucrează sub acea stemă. Impunerea de reguli de comportament, vestimentație și atitudine duce adesea la probleme de identitate. Cei din afara corporațiilor îi etichetează pe ceilalți drept “corporatiști”. Faptul că acești oameni sunt văzuți diferit, că au o etichetă și o anumită stigmatizare, atrage după sine o altă serie de probleme, nu doar la nivel individual, ci și la nivel social.
Ca designeri, nu ne simțim neapărat responsabili pentru caracterul celor care ne angajează serviciile. Așa cum nu putem revendica meritele pentru schimbările pozitive făcute de o companie în lume, la fel nu putem purta întreaga vină pentru lipsa de etică și ilegalitățile altora.
Cu toate acestea, simțim că, indirect, contribuim la distrugerea frumosului și a eticului în lume. Iar acest fapt atrage după sine o serie de probleme interioare, care sunt rareori sau niciodată aduse în discuție. Munca creativă implică o formă de dedicare mentală, e aproape imposibil să nu te atașezi de ceea ce faci, și de aceea ne simțim uneori responsabili pentru rezultatele de prost gust în care a fost implicată și munca noastră.
Aș vrea să menționez aici legislația care a interzis formele de reclamă publică în orașul São Paulo (ad ban, 2007). Mai recent, vedem mișcări similare în alte orașe. S-ar putea să trecem printr-o perioadă de curățare vizuală. Desigur, aceste constrângeri vor aduce, cel mai probabil, alte metode de a face publicitate, poate chiar mai agresive decât umplerea orașelor cu deșeuri vizuale.
WE HAVE BRANDNAME AT HOME
Adibas, Niku, Dolce & Banana
Aș vrea să menționez, pe scurt, de ce brandingul a favorizat apariția produselor contrafăcute și nu doar atât. Dacă o companie ajunge să se clădească pe o serie de valori precum calitatea produselor și afinitatea cu anumite idealuri ale consumatorului, în timp, aceste valori ajung să fie doar o iluzie. Calitatea și originalitatea devin simboluri, nu realitate.
Subcontractarea și delegarea producției către entități externe au contribuit la apariția brandurilor „fake”. Însă această falsificare nu este neapărat un act surprinzător. Este, de fapt, un răspuns firesc la practicile îndoielnice și inconsecvente întreprinse de companiile „originale”.
În esență, falsificarea și fraudarea prin branding sunt la fel de „firești” precum producerea unor bunuri de slabă calitate sub un nume care pretinde, în mod fals, valori de calitate. Graphic designul este omniprezent în orice produs sau serviciu care vrea să ajungă la public. Oricât s-ar strădui designerii să mențină o imagine de brand coerentă și curată, tacticile mai puțin etice conduc inevitabil la scăderea încrederii. Imaginea nu se mai aliniază cu realitatea, iar brandul devine doar o iluzie, o formă de „make-believe”.
David Harvey observă că brandingul și marketingul au un rol esențial în ascunderea sistemului complex de producție globală, cu tot ce implică acesta: risipă, exploatare și profituri. Mai mult, ele maschează relațiile sociale dintre cei care creează, produc și consumă produsele. „Cum altfel ai putea vinde ceva cu 150 de dolari, dacă materialele, salariile și producția costă doar patru dolari?”
Nu este prima oară când în domeniul designului grafic se vorbește despre anti-consumerism. De-a lungul istoriei, mulți designeri au susținut ideea că designul ar trebui folosit pentru scopuri mai valoroase în viața omului, nu doar pentru promovarea serviciilor și a obiectelor de consum. Un exemplu emblematic este First Things First Manifesto (1964).
ALL THAT IS GOLD DOES NOT GLITTER
To post or na? This is the question.
Ating un punct sensibil aducând în discuție nevoia de a ne promova și de a ne vinde pe noi înșine, ca designeri sau oameni de creație, mai ales prin intermediul rețelelor sociale. Practicile obișnuite presupuneau postarea de muncă și proiecte, prezentate sau nu în contextele în care au fost create. Logouri, bannere, UI, ambalaje, coperți de cărți, papetărie, mock-upuri și multe altele erau postate sub forma unor postări simple, lăsate la judecata audienței.
Odată cu intrarea pe piață a TikTok-ului, audiențele au migrat spre consumul de conținut de scurtă durată. Toate celelalte platforme au urmat acest trend, iar mulți designeri au reușit să obțină un succes enorm prin videoclipuri scurte și de impact, care prezentau fie procesul lor creativ, fie rezultatele finale. Desigur, acest fenomen a scos la iveală cât de deconectați eram, de fapt, de munca noastră. Profile întregi aveau postări doar cu designuri, fără niciun chip uman asociat.
Pentru a capta și mai multă atenție, o mare parte dintre designeri au început să își etaleze talentul prin redesignul unor logouri celebre sau aflate în trend. Este, fără îndoială, un exercițiu creativ valoros pentru oricine dorește să facă o formă de deconstrucție sau reverse engineering, pentru a înțelege mai bine procesul și rezultatul. Însă, din nou, atitudinea superficială a dus la o zonă în care astfel de reinterpretări în stil personal au fost prezentate drept „reparații”(fixing a logo). Asta nu doar că denigrează munca designerului original, dar și deconectează audiența de la realitatea unui proces de design care implică enorm de mult timp, cercetare și gândire. În schimb, totul pare acum o joacă ce poate fi realizată în sub un minut.
Drept urmare, percepția publicului a fost alterată. Designul este tot mai des privit ca o preferință personală, ca un exercițiu de stil, nu ca o soluție strategică la o problemă concretă. O problemă majoră generată de algoritmii de promovare este că estetica devine virală, în timp ce designul cu adevărat gândit rămâne nevăzut.
Aceste practici, adesea generice, au și alte efecte negative. Designul ajunge să fie tratat ca entertainment, iar așteptările clienților sunt setate de trenduri virale. În plus, se creează o confuzie în rândul publicului, care nu mai înțelege ce logouri sunt oficiale și ce sunt doar exerciții speculative. Lipsa de context a acestor postări contribuie la subestimarea profesiei și la apariția unei clase de creatori de suprafață, care reduc designul la vizual și reacție rapidă.
ONE COURSE TO FOOL THEM ALL
I make a bazillion dollar per week, here is how I do it.
Viața de designer este romanticizată și prezentată ca și o sursă de venit extrem de generos. Succesul este inevitabil, iar atitudinea degajată și postările ce prezintă un stil de viață superior sunt extrem de seductive. Accesorii tech scumpe, laptopuri de ultimă generație, studiouri și spații decorate cu lumină naturală perfectă, unelte de specialitate noi și estetica lifestyle-ului de designer sunt deseori cireașa de pe tort pe YouTube, Instagram și TikTok.
Lucrez în domeniu de peste 10 ani și stiu cat de greu mi-am permis să mobilez un spațiu unde să lucrez. Mă uit cu invidie la acești oameni și mă frustrez pentru că mă gândesc: Unde am greșit eu? Ce nu fac bine? Asta duce de multe ori la burn-out și la muncă extra pentru a încerca să ajung și eu la nivelul lor. Realitatea este de cele mai multe ori alta.
Această “estetică” a “designerului de succes” e o investiție calculată. Nu doar că arată bine, dar se vinde excelent. Creează dorință. Aspirație. Vise. Ambiție. Ni se spune să lucrăm din greu și să ne dedicăm mai mult. E greu să trăiești onest în toate contradicțiile acestei meserii. Nici nu e de mirare că devine mult mai ușor să vinzi o imagine de succes, dar asta duce la crearea unor iluzii în rândul practicienilor, care se pot frustra doar pentru că nu își permit să își schimbe ecranul crăpat de la laptop.
Foarte mulți din acești “influenceri” din lumea designului au venituri din total alte surse. Fie au o situație financiară mai bună în familie, fie au moștenit, fie sunt sponsorizati, afiliați sau vând un total alt produs decât serviciul de design grafic.
Imaginea de glorie, prezentată și vândută sub formă de conținut, duce la o epidemie de cursuri și de designeri de succes gata să își pună secretele și uneltele la dispoziție pentru a te pregăti să ajungi la apogeu. Cursurile variază, de la cele tehnice la cele care presupun soft skills, comunicare cu clienții, administrarea afacerii de design grafic dar si alte talente de nișă.
Cum să fii un antreprenor de succes și să îți vinzi talentele de designer grafic? Dar cum îți faci ordine în viață și scapi de burnout și clienți stresați? Bossman în design, de la pen tool la design in your own pool. Aș putea să continui, îmi plac titlurile amuzante. Hai să le combin cu titluri de filme, doar de dragul artei: Lord of Rebrands: The Return of the Mentor, poate ceva mai spiritual: Eat, Pray, Design. Ar merge și Filantropica: Designerul care nu spune o poveste, nu are brand strategy.
Observațiile mele se bazează pe propria-mi ignoranță. Am participat la o sumedenie de cursuri, am cumpărat, am piratat și am și făcut rost (știu eu pe cineva) de cursuri de toate felurile în domeniul de design grafic. De la nume mari, până la everyday influencers. Curiozitate, lipsuri, dar și sentimentul de a nu fi îndeajuns, o emoție foarte ușor de exploatat, mai ales în rândul creativilor care trăiesc sindromul impostorului aproape zilnic, ne fac ținte sigure pentru o nouă formă de consumerism orientată spre o clasă precară. Să exploatăm sărăciile astea, zic!
Am găsit și cursuri de valoare, e drept, nu mi-e frică să recunosc. Însă majoritatea nu doar că au fost o pierdere de timp, dar am realizat că pot crea și mai multă confuzie sau pot chiar instiga la practici greșite.
În facultate am urmat specializarea de design grafic, atât la licență, cât și la master. Foarte multe lucruri nu se predau nici acolo, însă lecțiile sunt mult mai valoroase, iar majoritatea profesorilor activau ca designeri în afara instituției. Cel mai mult înveți din contactul direct cu cei care profesează. Oameni cu probleme reale și cu clienți reali pot oferi sfaturi, direcții și inspirația necesară care te pot face să evoluezi în acest domeniu.
Aș fi vrut să îmi găsesc un „maestru” căruia să îi fiu ucenic și să învăț de la el acest meșteșug al designului grafic.
YOU CAN PICK ANY COLOR AS LONG AS IT'S RED
Creative Freedom™
Libertatea creativă din design a devenit un produs de marketing. Creative Freedom™ vine astăzi la pachet cu aceleași trei companii și aceleași unelte pe bază de abonament. Adobe deține peste 80% din piața globală de software de design. Google controlează aproximativ 90% din accesul la informație prin motoarele de căutare. Figma, achiziționată de Adobe, promite colaborare, dar centralizează și mai mult infrastructura de creație.
Acest monopol nu este doar tehnologic. Este și cultural. Este un alt tip de branding, unul care stabilește ce înseamnă „standardul profesional”, ce ar trebui să știe un designer, cum ar trebui să lucreze și ce rezultate sunt considerate „bune”. În realitate, această libertate e condiționată. Avem voie să fim creativi atâta timp cât gândim în grilele prestabilite ale unor interfețe dezvoltate de corporații. Orice încercare de a ieși din sistem devine lentă, complicată, costisitoare.
Ne place să credem că uneltele sunt neutre. Că designul e despre idee, nu despre software. Dar în practică, tool-ul modelează gândirea. Shortcut-urile devin reflexe. Preseturile devin soluții. Grilele devin granițe. Suntem condiționați nu doar să folosim aceleași unelte, ci și să gândim în același mod.
Iar când toată lumea folosește aceleași fonturi, aceleași template-uri, aceleași logici de design... mai e asta creativitate? Sau doar conformism optimizat?
NOT ALL THOSE WHO WANDER ARE LOST
Unde nu-i inteligență naturală, vai de aia artificială
După ce platformele de freelance devalorizează piața muncii, iar practicile designerilor amatori scad și mai mult valoarea serviciilor creative, am ajuns în punctul în care munca noastră nu doar că e demodată dar deunăzi au trecut doi și m-au întrebat dacă n-o dau la fier vechi. Stau și scriu aici de zor și mă întreb dacă nu era mai simplu să dau 'generate relevant article for design club'. Da’ nu . . . că eu vreau să mă exprim, că am opinii, n’shiet.
Dintre toate problemele menționate mai sus, inteligența artificială și impactul ei asupra muncii noastre este cea care mă îngrijorează cel mai puțin. Ce îmi dă emoții este clientul care a folosit această unealtă și apoi ajunge la mine și îmi cere fie să reproduc, fie să fac ceva similar, fie îmi scrie brief-ul sub forma de prompt. Iar asta s-a întâmplat recent.
Un alt lucru care s-a întâmplat a fost completarea de brief cu răspunsuri generate de AI sau proiecte pe jumătate „create” cu prompturi extrem de superficiale și generale. Așa ne trezim în ipostaza în care nu doar că trebuie să executăm un proiect, dar trebuie să reparăm tot ce a fost greșit, să înțelegem logica prompturilor care au generat acele răspunsuri și, în ultima instanță, să ne lovim din nou de atitudini superficiale care folosesc aceste unelte pentru a ne da feedback.
Ca orice tehnologie nouă, AI-ul creează foarte multă schimbare în piață. Multe companii adoptă aceste tehnologii mânate de lăcomie și de goana după profit, lucru care se aliniază perfect cu ideologia capitalistă. Și cu cât stăm mai mult să observăm, cu atât e mai clar că AI-ul a fost creat tocmai pentru a accelera logica capitalului. Timpurile de execuție pentru munca creativă se scurtează, producția crește, iar comisiile sunt fericite.
Adevărul e că devine din ce în ce mai greu să ținem pasul cu algoritmii. Mă feresc să fac prognoze pentru viitor, dar îmi e absolut imposibil să nu observ cum tehnologia este adoptată pentru a lua decizii.
Ce cred că ar trebui să facem noi, ca artiști, designeri și oameni de cultură, este să adoptăm tehnologiile fie că vrem să le folosim în scopuri creative, curatoriale sau de suport, fie că vrem să venim cu o contra împotriva lor. În ambele cazuri, înțelegerea și folosirea lor este esențială.
Un lucru care sperie majoritatea persoanelor creative nu e neapărat că își vor pierde rolul sau locul de muncă ori că vor fi înlocuiți de AI. Ce ne sperie cu adevărat este lipsa perspectivelor: ce anume să facem, cu ce să ne ocupăm? Poate, până la urmă, această muncă ne-a făcut impotenți din punct de vedere al gândirii critice, lucru cu care tot designerul se mândrește că îl are în arsenal.
Poate fi o perspectivă optimistă. Poate, dincolo de ura pe care am ajuns să o avem față de acest domeniu din cauza lipsei de autoritate și a însemnătății tot mai mici, e de fapt un simptom. Se poate ca o schimbare majoră în viața noastră să fie, în cele din urmă, o binecuvântare. Am muncit și nopți, am muncit și zile. Ce se poate întâmpla, decât să trebuiască să o iau de la capăt?
Octavian Paler – Avem timp
„Avem timp pentru toate. Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga,
să regretăm ce-am greșit și să greșim din nou.”
VREAU CĂ OAMENII SĂ CREADĂ ÎN CEEA CE FACEM
N-am ci da io, da ci ia ia?
Deși „First Things First Manifesto” ne reamintește că multe dintre lucrurile pe care le proiectăm susțin sisteme comerciale care întrețin consumul, trebuie să acceptăm și paradoxul: aceste sisteme, de bine-de rău, întrețin și munca noastră.
În CAPS LOCK, Ruben Pater arată cum unele colective de designeri lucrează activ pentru a rupe relația dintre design și capitalism. Exemplele merg dincolo de graphic design: filme, produse, servicii create doar pentru stakeholderi, nu pentru oameni. Designerii și artiștii devin și ei comercializați: abonamente, vânzare de timp, boala capitalismului în forma sa finală.
Soluțiile nu sunt revoluționare, dar ne amintesc un lucru esențial: ca să rezistăm valorilor bazate exclusiv pe profit, trebuie să ne adaptăm. Cooperative, activism, sinceritate. Să scăpăm de ironie și de speranțele false.
Așa cum spune Ruben Pater în Caps Lock, faptul că „toate formele de creativitate pot fi absorbite de capitalism pentru profit” poate deveni profund demotivant, până în punctul în care designerii aleg să se retragă complet și să nu mai creeze nimic. Dar asta nu e o soluție. Pater subliniază că, deși mulți designeri sunt șomeri, prost plătiți sau prinși în munci alienante, există pași mici care pot fi făcuți: refuzul muncii neplătite, cererea de salarii corecte, educarea în privința drepturilor muncii, organizarea între colegi și luarea de poziție în fața abuzurilor. Pe termen lung, spune el, este nevoie de o reconstrucție a economiei designului în alte forme. Nu suntem neputincioși. Dar trebuie să ne asumăm lupta, chiar și cu pași mici.
Primul pas în direcția bună este conștientizarea acestor lucruri. Trebuie să înțelegem și să observăm cum munca noastră de designeri nu doar că ajută să creeze ordine socială, dar cum în același timp deconectează oamenii. Unde anume în practica noastră comunicarea este prea rațională și sistematizată și unde anume ar trebui ca valorile umane să fie mai proeminente?
Trebuie să vedem dincolo de standarde și template-uri, dincolo de idealuri industriale și să reușim să creăm un spațiu unde nu ignorăm celelalte perspective ale omenirii. Informația, educația și creativitatea trebuie să devină bunuri și servicii de uz comun. Ca și designeri trebuie să ne cultivăm o sensibilitate acută vis-a-vis de practica noastră în contextele sociale. E de datoria noastră să reparăm ce am stricat, nevrut și neintenționat, în materie de reciprocitate și să întărim legăturile sociale și relațiile dintre oameni și nu numai.
ARTICOLE WEB ȘI CĂRȚI CITATE
Articole Web
The First Things First Manifesto
The limits of “design ethics” under capitalism
Diversity breeds tokenism, what we need is inclusion
Why graphic designers are leaving the corporate world in droves
Against Branding: Part 1 — Design and Conflict
What I’ve learned about Design Jobs & Settling
The Tumultuous Evolution of the Design Profession
Can cities kick ads? Inside the global movement to ban urban billboards
The Machine as Curator: The Evolution of the Machine Aesthetic
Why graphic designers can’t stop joking about hating their jobs
What Design Can’t Do — Graphic Design between Automation, Relativism, Élite and Cognitariat
Self-Doubt in the Design Process – It Means You’re Halfway There
Cărți Menționate
Johanna Drucker (Author), Emily McVarish (Author)
Graphic Design History: A Critical Guide
ISBN-10: 0132410753
Yuval Noah Harari (Author)
Sapiens: A Brief History of Humankind
ISBN-10: 0062316095
Karl Marx (Author)
Manuscripts of 1844 / Economic and Philosophic Manuscripts of 1844
(nu are un singur ISBN universal; există mai multe ediții)
Ruben Pater (Author)
CAPS LOCK: How Capitalism Took Hold of Graphic Design, and How to Escape from It
ISBN-10: 9492095810
Max Haiven (Author)
Art After Money, Money After Art: Creative Strategies Against Financialization
ISBN-10: 0745338248
David Harvey (Author)
Seventeen Contradictions and the End of Capitalism
ISBN-10: 019936026X
(Menționat în CAPS LOCK prin citare indirectă)
Elizabeth Goodspeed (Author)
Articol: Design Serves Business First
Publicat online (nu are ISBN – articol de opinie/eseu)
Ken Garland (Author) (pentru context istoric)
First Things First Manifesto (1964; reeditat în 2000 cu alți autori)
Nu are ISBN propriu, dar apare în multiple antologii de design.
TOO LONG DIDN'T READ ALL THAT, LOL
Acum că am indus o stare de confuzie, trebuie să vă las că am lăsat alea la uscat . . .
Vă rog să îmi scuzați eventualele stângăcii în scrierea și organizarea acestui articol. Textul a fost gândit ca un suport pentru o prezentare reală, vie, adresată direct oamenilor. Intenția mea inițială a fost să notez câteva idei care să poată fi dezvoltate ulterior prin dialog și reflecție împreună cu publicul. Unele paragrafe pot părea dezorganizate sau deconectate, fie din grabă sau lene, fie din lipsă de perspectivă, și nu au fost suficient aprofundate în scris. Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru răbdare.